Un bunic şi un pisic – de Vali Slavu

Doi amici nedespărţiţi
Stau în casă, necăjiţi:
Pe o laviţă, bunelul,
Lângă sobă, motănelul.

Timpul parcă stă pe loc,
Mai trosneşte-un lemn în foc,
Trage din lulea bunelul,
Toarce-ntruna motănelul.

Se aude poarta mare?
Nu e nimeni, li se pare…
Şi oftează-adânc bunelul,
Miorlăie şi motănelul.

Parcă se aude iară…
Este cineva pe-afară?
Sare ca şi ars bunelul,
Lângă el şi motănelul.

Poate-or fi prin curte hoţii…
Da’ de unde, -s chiar nepoţii.
Râde sub mustăţi bunelul,
Dă din coadă motănelul.